Moldova | Personal

Vise electorale

SergiuMarch 22, 2009

Ştiţi cum visele uneori sunt o aiureală completă dar se întipăresc bine în memorie atunci când te trezeşti la o bucată de noapte şi tot începi să te gândeşti la acel vis şi la cum oare mintea ta a realzat acest filmuleţ scurt şi care o fi oare semnificaţia, şi dacă e una de fapt?

Vise pe blogu’ meu încă nu aţi văzut, dar acuma dacă e tot trecut de 3 noaptea, de ce nu? Se face ca în visul meu să mă aflu pe malu’ stâng al Nistrului, în Podoimţa, satul de baştină a tatălui meu. Nu ştiu cum se face dar era sărăcie mare acolo prin părţile celea (de parcă nu ar fi acuma) şi lumea nu avea nici bani de pâine iar eu pun mâna în buzunar şi găsesc vreo două sute de lei şi zic că merg eu sa cumpăr pâine, dar nu în sat căci nu e, trebuie de mers la oraş la Camenca. Zis şi făcut, peste o bucată de timp mă văd în suita unor prieteni mergând la oraş, numai că oraşul din Camenca se transformase în Tiraspol (capitala separatiştilor) şi pe drum tot văd tineri mărşăluind cu mândrie şi purtând pe cap panglici albe cu trei dungi de tricolor la mijloc. La început nu-i observ parcă, dar tot mergând prin oraş şi facundu-mi treburile (căci nu numai pâine aveam de cumpărat deja) se fac tot mai mulţi, dar eu nu le atrag nici o atenţie. Şi mai aveam şi treabă pe la medic, dar în spital nu puteam intra căci nu eram locuitor al Transnistriei, iar medicul cu care ne-au permis să vorbim la telefon a refuzat să ne deservească pentru că era comunist şi noi nu eram. Aşa enervat cum eram pe netoţii de comunişti ieşim cu toţii în stradă şi eu încep a-i sudui în gura mare pe comunişti atrăgând atenţia publicului capitalei separatiste, dar nu-mi pasă!  Echipele de tineri cu panglici albe se zăresc pe undeva pe aproape iar chiar în faţa mea mai trec câţiva care poartă pe cap panglici roşii cu secera şi ciocanul în frunte şi eu numai atunci îmi dau seama că sunt alegeri! Mă uit în jur şi îmi pare bine, mă simt bine pe suflet căci stau în mijlocul Tiraspolului şi port pe braţul stâng şi eu o panglică tricoloră subţire (care e mereu acolo) şi aud cântări româneşti în stradă, iar purtători de panglici roşii se fac tot mai puţini şi ei par să fugă să se ascundă undeva, iar cei cu panglici albe cu tricolor la mijloc sunt mulţi şi se fac şi mai mulţi. Şi iată aşa umplut de furie pe comunişti şi mândru că port tricolor la braţ în mijlocul Tiraspolului – mă trezesc…

Afară e noapte beznă, radioul de la bucătărie lucrează încă şi eu mă uit la ceas să văd ora – era aproape de trei noaptea şi eu mă mir cum se face ca Radio Moldova să mai transmită încă (de obicei la 12 noaptea se cântă imnul Moldovei şi se face linişte până dimineaţa). La radio se aude un glas plin de bucurie a unei doamne de la sat care lauda emisiunea de la miez de noapte şi pe fetele de la microfon şi zice că vrea să-l audă pe Ţopa cu nu ştiu ce melodie. O ascult şi î-mî pare că s-ar fi schimbat timpul pe îndărete, atât de blândă voce avea şi se bucura pentru atât de puţin, şi mă simt şi eu bine auzind-o… mă simţeam de parcă nu ar fi venit la putere comuniştii şi ţara o duce bine, lumea e blândă şi bucuroasă. Şi îmi vine un gând… cum ar fi oare Moldova acuma dacă nu câştigau comuniştii la alegeri? Cum am fi trăit dacă nu venea Petru Şmecherilovici atunci în ’96 sau cât de bine era dacă nu lăsam năpasta de agrarieni în parlament. Se începe buletinul de ştiri de la ora 3 noaptea şi e straniu că nu aud nici o ştire propagandistă a guvernării comuniste de genul “cu ajutorul preşedintelui Voronin…” Cât de mult mi-aşi dori să fie vis realitatea în care trăim şi încerc să-mi imaginez cum s-ar fi dezvoltat ţara dacă făceam alegerile potrivite la momentul când aveam şansa.  Poate totul e un vis şi mă voi trezi acuşi, am să merg la bucătărie şi am să ascult buletinul de ştiri de la ora trei noaptea, un buletin de ştiri a unei ţări care a luat-o pe calea cea dreaptă şi s-a dezvoltat aşa cum o merită acest popor truditor, un buletin de ştiri cu veşti bune şi nici o pomenire de bestia comunistă care a revenit să distrugă ţara şi îi suge din sânge… am să pornesc calculatorul şi am să scriu pe blog despre visul-coşmar al realităţii.

Nu prea vreau să fac reclamă politică, mai ales că internauţii în marea majoritate ştiu să facă alegeri corecte, dar ştiţi ce este interesant: tinerii din visul meu, cei cu panglici tricolore – nu purtau galben, nu purtau verde şi nici portocaliu – ei purtau alb!