Vara asta mi-am luat bicicletă şi am început să fac scurte călătorii prin împrejurimile Chişinăului. Cele mai plăcute s-au dovedit a fi pe drumurile de ţară, printre câmpii, vii şi Codri, ferite de maşini şi gazul de eşapament. De mult timp mă tot gândeam să fac o călătorie şi pe la Condriţa şi iată că într-o după amiază de luni ajuns. Pentru cei ce nu cunosc, Condriţa e o localitate situată în Codri, la vreo 30 km de Chişinău si 1km de la şoseaua Poltava/Balcani (şoseaua înspre Leuşeni), dar ce administrativ face parte din componenţa mun. Chişinău. E un sătuc mic unde se află mănăstirea Condrţia şi pe timpurile sovietice erau mai multe tabere de odihnă pentru pioneri. În una din aceste tabere am fost şi eu cu 20 de ani în urmă la odihnă… pioner fiind 🙂 Şi aşa se întâmplase că tabăra în care am fost eu era tocmai acea situată pe teritoriul mănăstirii de altă dată, atunci închisă de comunişti şi transformată în пионерлагерь им. “Зои Космьедемьянской”.
Era vara anului 1989, începutul sfârşitului pentru acel imperiu odios în care trăiam, pentru mine şi pentru alţii însă nu era decât o altă vară şi timpul petrecut la tabăra de odihnă din Codri era unul foarte plăcut. Eu sigur că habar nu aveam că locuiam acolo unde era cândva mănăstire, dar îmi amintesc cum mărşăluiam pe alei cântând cântece sau strigând strigături pionereşti îndreptându-ne înspre cantină (care pe semne era trapeza mănăstirii de altă dată) şi cum treceam pe lângă biserica mănăstirii care arăta distrusă şi abandonată iar uşile îi erau bătute. Era ceva misterios când treceam pe lângă clădirea bisericii, parcă ar fi fost o energetică specială şi eram curios să aflu ce e în interior, dar nu am reuşit să intru. Ni se spunea pe atunci că această clădire (clădirea bisericii) urmează să fie explodată, şi îmi părea atât de rău… dar nu se mai înâmplase. Îmi aminteam această clădire înconjurată de copaci groşi cu umbră multă şi biserica parcă se pierdea într-o pădurice, iar în jur zburau deseori rândunici, care îşi aveau cuiburile alături (cred că era chiar pe cea de-a doua biserică a mănăstirii, mai mică).
Îmi doream foarte mult să revăd această clădire, clădirea bisericii mănăstirii, acea clădire misterioasă cu energetică specială care urma să zboare în aer, dar care a ajuns să stea locului şi după 20 de ani. Şi am revăzut-o! Copacii din juru-i au fost tăiaţi şi o parte din faţadă reparată chiar, se vede şi se simte a fi centrul ansamblului. Căsuţele lungi de lemn de gen barac pentru pionerii de altă dată au fost date jos, iar în locul lor au apărut nişte chilii moderne din piatră (care de altfel încă nici nu sunt construcţii finisate). Au fost date jos toate, cu excepţia baracului de la intrare, cel în care am trăit eu cu 20 de ani în urmă. Am găsit şi camera noastră şi cea a fetelor din отряд-ul nostru… chiar şi culoarea pereţilor din interior e exact acea de atunci. Mai la vale de baracul nostru era un fel de teatru verde cu bănci din lemn, ăsta se vede dispărut azi, în schimb bazinul pentru înnot de lângă poarta ce dă înspre sat e tot acolo.
Vizavi de mănăstirea Condriţa, de cealaltă parte a şoselei Balcani se afla vila lui Bodiul (sau cum se zicea atunci дача lui Bodiul, Bodiul – prim secretar al partidului în R.S.S.M.) care parcă făcea parte dintr-un complex al pădurarilor, dacă nu greşesc. Astăzi această vilă a devenit reşedinţa preferată a tovarăşului Voronin, care după cum se scrie în articolele din Timpul, Unimedia (sunt fotografii interesante aici) şi altele se vrea privatizată de dictatorul modern. Nu de alta, dar a investit omul peste 33 de miliaone lei din buget conform actelor oficiale, cum să lase acum toate astea alt cuiva? Ei, gata… nu mai merită să vorbesc despre comunişti pe blogul meu, dacă vă mai interesează iată pe interlic mai e un articol legat de Condriţa şi comunism preluat de la Jurnalul Naţional şi întitulat “Condriţa, aura durerii”
Update: Mai multe imagini de la Condrița am publicat aici.
No Comment