Impresii de la ExpoVin Moldova ‘2012

Impresii de la ExpoVin Moldova ‘2012

La finele lunii februarie în Chişinău s-a desfăşurat ediţia XXI a expoziţiei internaţionale de vinuri – ExpoVin Moldova ‘2012. Expoziţia s-a desfăşurat în două secţiuni: Wine Technology – unde au fost prezentate utilajele vinicole şi Teatrul Vinului şi Gastronomiei unde amatorii vinului şi gourmanzii şi-au alintat gusturile. În cadrul acestui teatru gastronomic am participat şi eu prezentând prepararea preferatei mele baghete franceze pentru portalul culinar PoftaBuna.md, dar aceasta e o altă istorie.

Vreau să vă povestesc despre vinuri şi mai ales despre cele care m-au impresionat. Din prima vă pot relata că expoziţia a fost organizată mai bine ca în anii precedenţi: anturajul general, standurile companiilor din centrul pavilionului elaborate în design unic şi modern, acoperirea cu stofă albă a pereţilor pavilionului, specatacole gastronomice pe întrega durată a expoziţiei pe 4 scene diferite, disponibilitatea vinurilor pentru degustări, servirea vinurilor în pahare de sticlă în locul celor de plastic – toate au contribuit la o atmosferă plăcută şi o impresie generală bună.

La expoziţie au fost prezente o bună parte din companiile vinicole de la noi, unele prezentându-şi vinurile penru prima oară. Dar au fost şi multe companii locale lipsă printre care producători mari ca Dionysos-Mereni şi Chateau Vartely. Din companii străine care au prezentat vinuri au fost doar două standuri: a slovacilor – Topolcianky şi a italienilor care prezentau vinuri spumante şi domniţe cu picioare lungi.

Alb de Purcari

Cel mai bun vin degustat de mine la expoziţie a fost Albul de Purcari (2009) – un vin extraordinar care merită toate laudele şi care te cucereşte din prima. Este ca un balsam care are toate nuanţele echilibrate: nas moderat, gust amplu şi uşor în acelaşi timp cu nuanţe de miere, pere, mirodenii şi stejar cu post gust puţin acid şi lung. Alb de Purcari reprezintă un cupaj de Chardonnay, Pinot Gris şi Pinot Blanc şi a obţinut medalia de aur la concursul din acest an (Chisnau Wines & Spirits Contest ‘2012).

M-au impresionat şi Sauvignon-ul de la Vinăria din Vale (2011) – în primul rând prin aroma superbă intensă şi fineţea gustului – un vin produs de un maestru! Rose-ul de Mezalimpe era bun în 2009, dar cel prezentat la expoziţie din roada anului 2011 este unul şi mai special, poate unul din cele mai bune rose-uri produse în Moldova. Mi-a plăcut mult şi Merlot-ul produs de Asconi care din păcate merge doar la export şi nu se găseşte pe piaţa locală. A fost bun şi Rkaţiteli de la Găluşca Boutique Wines prezentat în cadrul unui spectacol gastronomic, dar şi vinurile roşii de la Chateau Denovi.

Experţii au selectat şi ei cele mai bune vinuri prin degustare în cadrul competiţiei internaţionale “Chişinău Wines & Spirits Contest ‘2012” şi am să comentez puţin medaliaţii. Marea medalie de aur a fost acordată pentru doar 2 producători – Călăraşi Divin pentru divinul Călăraşi de 40 de ani şi Yerevan Brandy Company din Armenia pentru Divinul Ararat de 10 ani. Îmi plac divinurile de la Călăraşi, mai puţin însă proprietarii întreprinderii. Apropo, “Călăraşul” nu a fost prezent cu stand la expoziţie.

Medalii de aur au fost mai multe şi marea majoritatea a plecat peste hotare. Doar 3 producători autohtoni au primit medalii de aur şi doar un singur vin roşu produs la noi – Roşu de Purcari (2007) şi 3 vinuri albe: Alb de Purcari despre care am pomenit mai devreme, Sauvignon Blanc demisec de la Fautor (2011) şi surpriză un Muscat de la Alianţa-Vin, demidulce (2010). Ca de obicei vinurile de la Cotnari au adunat cele mai multe medalii de aur revenite unui singur producător. Au mai dus acasă medalii câteva vinării din Cehia, Slovacia, Cipru, Georgia, Murfatlar România şi chiar o vinărie din Kuban, Rusia pentru o Madeira.

Cele mai multe medalii de la noi au fost acordate Vinăriei Fautor care a dus acasă 8 medalii. Interesant este faptul că apreciate cu medalii au fost şi vinurile care costă pe piaţa locală doar 30-40lei (2-2,5 euro): Fabula Merlot (2011) şi Fabula Cabernet-Merlot (2011) de la Fautor, Cabernet-ul de la Bostavan (2010), Rose de Cricova (2011).

Am venit de la expoziţie nu doar cu impresii dar şi cu vinuri pe care cu plăcere o să le degust în lunile următoare şi despre care neapărat am să scriu. Vă invit până atunci să comentaţi şi voi cele văzute şi degustate.

Sergiu

Related Posts

FOTO: Miting de protest contra fraudării alegerilor prezidențiale din 2016

FOTO: Miting de protest contra fraudării alegerilor prezidențiale din 2016

Mai faci și tu un ban, de alegeri… în Moldova.

Mai faci și tu un ban, de alegeri… în Moldova.

Malagouzia – un soi vechi grecesc

Malagouzia – un soi vechi grecesc

Radio Noroc, Tokiko Kato şi Porco Rosso la Anim’est

Radio Noroc, Tokiko Kato şi Porco Rosso la Anim’est

No Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *