Se pare că arena politică a Moldovei e compusă din felurite ‘animale’: avem urşi, lupi şi o cioară care cârîe din copac. Cred că analogiile sunt destul de clare şi nu e nevoie să-i mai prezentăm cu nume (pentru că nici nu merită să le spui pe nume unor asemenea animale). Recent am găsit o poezie scrisă cu o jumate de secol în urmă care e de fapt o descriere a ‘animalului politic’ numarul unu de azi ce ne conduce ţara. Autorul e Constantin Condrea, iar poemul e întitulat “Cioara şi Vulpea” (variant nou la fabula lui I.Krîlov):
Stă ciora pe-un copac, ţânând în cioc
Vestita brânză.
Iar lângă tulpină
Mirosul brânzei a oprit în loc
O vulpe cu priviri de poftă pline.
Sta cioara în copac şi tot gândea:
“Amuş începe a mă lăuda”.
Dar vulpea o privea de jos tăcută,
De parcă şi-a pierdut merosul glas.
Au stat aşa vre-o câteva minute,
Ba poate, că au stat deamu un ceas
Şi vulpea tot tăcea nepăsătoare,
Iar ciora aştepta şi aştepta …
La urmă ciora şi-a pierdut răbdarea –
A pus cu grijă brânza lângă ea
Şi-a cârâit:
– Ce, brânza nu-ţi mai place?
De ce nu lauzi glasul meu vrăjit?
Doar pentru asta ai venit încoace.
Ori poate pe Krîlov nu l-ai citit?
Ascultă dar –
Şi-a cârâit odată,
De frunza în copac s-a scuturat.
Sărmana vulpe! Se-nvârtea ca beată.
Ajunge! Fie-ţi milă! – a strigatAtunci m-am înşelat, îmi dau azi seama,
Dar să-mi îndrept greşeala nu-i târziu:
Mai bine cioară, oi muri de foame,
Decât să laud cârâitul tău!
Dar sânt şi unii, fără remuşcare
Şi care nu se-nlătură defel
Să laude chiar şi cârâitul cioarei,
Când ştiu, că nici o brânză nu-i de el.1952