Acum vreo şase ani în urmă când mă aflam la Istanbul şi urmam cursurile de limbă turcă de la İstanbul Ünıversitesi aveam în grupă un australian care îmi zicea că a văzut el pe undeva o lespede pe care scria ceva de Moldova, dar nu îşi putea aminti unde anume şi nici ce scria pe ea. Am fost intrigat, dar nu puteam să-mi dau seama ce monument ar putea fi şi nici unul de studenţii moldoveni ce se aflau de mai multă vreme la Istanbul nu auzise nimic de asta. Locaţia acestei lespede şi textul ce o poartă le-am descoperit abia după doi ani, când într-un număr de National Geographic (ediţia turcă, martie 2004) apare o hartă a oraşului vechi cu absolut toate vestigiile bizantine şi otomane marcate pe ea, iar unul din ele era marcat “Dimitri Kantemir’in Evi” (în traducere: casa lui Dimitrie Cantemir).

Cu prima ocazie (cred că a fost chiar a doua zi) am plecat în Fener (acea regiune a Constantinopolului unde trăiau grecii fanarioţi) în căutarea acelei case-palat a domnitorului nostru fiind înărmat cu aparat de fotografiat digital şi harta de la National Geographic. Şi am găsit-o părăsită şi distrusă în inima acestui cartier vechi. Ocupă o suprafaţă destul de mare, dar e îngrădită de un zid pe tot perimetrul şi la acea vreme nu avea acces public. Mirarea mea a fost însă să găsesc la uşile de intrare în palat acea lespede despre care am pomenit care era scrisă în limba română de fapt! Lespedea nu era datată şi ăsta e textul complet în limbile română şi turcă ce putea fi citit:
(more…)“PE ACESTE LOCURI S-A AFLAT PALATUL REZIDIT SI INFRUMUSETAT DE PRINCIPILE MOLDOVEAN DIMITRIE CANTEMIR SAVANT ENCICLOPEDIST DE RENUME EUROPEAN, AUTOR AL UNEI MONUMENTALE ISTORII A IMPERIULUI OTOMAN, CARE A TRAIT LA ISTANBUL INTRE 1688-1710″
“BU YERDE 1688-1710 TARİHLERİ ARASINDA İSTANBUL’DA YAŞAMIŞ OLAN VE GEREK GENİŞ ANSİKLOPEDİK BİLGİSİ GEREK YAZDIĞI OSMANLI İMPARATORLUĞU ADLI TARİH ESERİ İLE AVRUPA’DA YAŞAMIŞ BULUNAN MOLDAVYA PRENSİ DİMİTRİ KANTEMİR’İN YENİDEN İNŞA ETTİRDİĞİ SARAY BULUNUYORDU”