În ospeţie la “Sare şi Piper”

În ospeţie la “Sare şi Piper”

Am fost invitat recent la emisiunea Natei Albot de la Jurnal TV“Sare şi Piper” şi a fost foarte fine: am gătit supă finlandeză din somon şi salată din fructe de mare, am povestit puţin despre ce fac, despre noul meu proiect culinar PoftaBuna.md, despre cum am găst spada lui Ştefan cel Mare la palatul Topkapi din Istanbul (despre asta tot planificam de mai multă vreme să scriu pe blog) şi despre iubita mea soţie – Cezara (da, m-am căsătorit! şi asta se întâmplase în august, dar desigur că nu am avut timp să pomenesc despre asta pe blog 🙂

Am promis că scriu despre vizită în cadrul emisiuniii şi iată că o fac. Mai jos găsiţi şi emisiunea din 19 ianurie 2012 în 3 părţi, pentru cei care au 1,5 ore libere.


Partea 1 (aici apar doar la sfârşit):

 

Partea 2:

Partea 3:

 

Trebuie să recunosc că nu privisem niciodată emisiunea Natei de-a întregul, ci doar unele crâmpee din emisuni când aveam ocazia. Iar ocazii nu prea am, pentru că de fapt nu am televizor acasă. Şi nici nu am nevoie de TV de fapt – am timp liber în schimb şi oportunitatea să privesc ce doresc şi când doresc pe net. La emisiune m-am simţit foarte bine şi sper că şi telespectatorilor le-a fost interesant.

Sam gyop sal

Am lăsat o istorie nefinisată însă – atunci când am fost întrebat de un exemplu despre “felul de a fi a coreenilor”. Ca să povestesc istoria până la capăt… deci, “Sam-gyeop-sal” (삼겹살) se serveşte în mod tradiţional cu “soju” şi normal că î-mi luasem o sticluţă de soju. Un grup de tineri coreeni de la masa vecină mă vazuseră singur şi unul din ei se apropiase la măsuţa mea şi se oferise să-mi toarne soju în pahar, pentru că nu e bine să-mi torn eu singur şi pentru că trebuie să fie cineva mai tânăr care î-ţi toarnă soju. Asta e acea cultură şi tradiţie coreeană!

Acum despre popularitatea site-ului meu de fapt. Am aflat că am fost invitat la emisiune pentru că conform statisticelor de pe metrica.md – blogul meu ieşise pe primul loc la secţiunea bloguri personale după trafic/vizitatori în Moldova (de fapt şi acum e, şi din câte observasem era mereu în top). Dar ar mai fi ceva de spus la acest capitol – cu toate că conform statisticelor sunt cel mai tare ca trafic, nu cred că pot afirma că sunt cel mai citit în Moldova. Din Moldova – poate. Asta pentru că majoritatea traficului vine din România şi nu exclusiv din Moldova. Deci sunt citit mai mult în România şi în alte ţări. Cred că corect ar fi de calculat traficul din Moldova a blogurilor pentru un astfel de top al bloggerilor populari de la noi.

Şi dacă tot veni vorba de trafic, am stat să analizez statisticele de la Google Analytics şi remarc faptul că întradevăr a fost o creştere mai spectaculoasă în vizite cu câteva săptămâni în urmă. Şi s-a datorat fluxul vizitelor de pe StumbleUpon unde câteva articole au fost pe plac publicului. În perioada 19 decembrie 2011 – 19 ianuarie 2012 am acumulat peste 22.000 de vizualizări de la peste 16.000 persoane, din care 44,9% provine din direcţionări de pe alte site-uri, peste 35% din căutări şi doar 1/5 din vizite directe. De pe StumbleUpon provin 6852 vizualizări, deci tocmai 30% din creştere este datorat acestui fapt.

Despre cum să faci ca blogul să primească mai multe vizite nu pot spune în două cuvinte, deaceea am să dedic un articol aparte acestui subiect, pot spune doar că unele lucruri sunt foarte simple şi nu necesită un mare efort, altele necesită timp, efort şi pasiune.

Mulţumesc Natei pentru invitaţie şi sper că reţetele au fost pe plac nu doar publicului, ci şi celor din platou!

Sergiu

Related Posts

Mai faci și tu un ban, de alegeri… în Moldova.

Mai faci și tu un ban, de alegeri… în Moldova.

Despre “mierea de aur” și cum o folosim noi

Despre “mierea de aur” și cum o folosim noi

Ce trebuie să conţină trusa pentru maternitate?

Ce trebuie să conţină trusa pentru maternitate?

Am băiat!

Am băiat!

1 Comment

  1. Felicitari, citesc des blogul si pacat ca la noi in Republica Moldova toti care au site stau prost la capitolul de optimizare seo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *